Despre prietenie
29 Octombrie 2007Te astepti de la prieteni sa te accepte
asa cum esti: cu toate deciziile pe care le ei (chiar daca ei nu sunt
neaparat de acord), cu tot cu gandirea si sentimentele tale (chiar daca
la fel… nu sunt de acord cu ele). Si totusi… de ce nu se intampla asa?
Am inteles ca ei nu sunt acord cu Paul… intr-un fel nici nu ii condamn.
Am plans mult pe umarul lor din cauza lui si e normal ca acum sa fie
reticenti in privinta impacarii noastre. Dar totusi ma asteptam de la
ei la ceva de genul: “daca tu consideri ca e bine pentru tine noi te
sustinem si il reprimim pe Paul in grupul nostru”. Dar nu s-a intamplat
asa. Am auzit replici de la “ce ai facut?!”.. pana la “treaba ta, dar
sa nu vi sa imi plangi mie pe umar cand face iar vreo tampenie”. Mi se
pare o tampenie.
Eu nu le-am pus niciodata conditii. I-am acceptat asa cum sunt si daca
au facut ceva cu care nu eram de acord doar le-am explicat punctul meu
de vedere si atat. Dar nu le-am pus conditii. E atat de grav ca cer si
eu in schimb acelasi lucru?
De exemplu acum ceva timp (vreun an sau doi, nu mai stiu) ea m-a rugat
sa ii iau acasa pe el (prietenul ei) si inca un tip si o tipa. M-am dus
si i-am asteptat la gara, le-am dat sa manance, le-am dat cate o bere,
bagajele le-au tinut la mine aproape toata ziua pana a venit si ea. Si
am facut toate astea fara comentarii pentru ca ea era prietena mea cea
mai buna si m-a rugat sa o ajut… chiar daca pe ei nu prea ii suportam.
Dupa ceva timp s-au despartit. Si a venit si mi-a plans pe umar. Am
primit-o si nu i-am spus chestii de genul “ti-am spus eu” sau “stiam ca
asta se va intampla” (asa cum mi-a facut ea de multe ori).
Anyway… inchei aici pentru ca nu sunt coerenta (v-am spus mai devreme ca sunt racita cobza) si nu stiu daca o sa priceapa cineva ceva din postul asta.
[later edit] –> Doar doua persoane au acceptat decizia mea de ma
impaca cu el… cu fata socata intai bineinteles. Dar stiu ca doar ei doi
vor fi cei care o sa il accepte pe Paul.
Antibiotice si ceai
29 Octombrie 2007Am dormit jumatate din zi… el m-a sunat abia acum juma de ora… gatul ma doare in ultimul hal, iar cineva parca isi bate joc de mine si tot invarte camera.
Da, ne-am impacat
28 Octombrie 2007Ne despartisem pe 2 iunie. Pe
4 iunie se faceau 2 ani de cand eram impreuna. Din iunie si pana acum a
fost greu, am trecut amandoi prin multe: impacari si despartiri, am
incercat sa fim cu alte persoane si tot felul de alte probleme… dar
intotdeauna ajungeam unul la altul. Tot timpul ne-am lovit unul de
altul. Erau momenten cand eu vroiam sa ne impacam si el nu… erau
momente cand el vroia si eu nu… si erau momente cand aveam impresia ca
ne uram.
Au trecut 5 luni de la despartire, iar joi ne-am
impacat. Ne-am intors cu capul plecat unul la altul. “Suntem niste
prosti” ne-am spus. Ne iubim enorm de mult… poate prea mult si asta
ne-a speriat. Ne-am luat in brate si ne-am zis ca e cazul sa acordam
inca o sansa relatiei… una serioasa de data asta. Sper sa mearga.
De un singur lucru imi pare rau in toata povestea asta:
am facut pe cineva sa sufere si ma simt foarte vinovata pentru asta.
Mihai, desi probabil nu vei vedea niciodata postul acesta imi cer inca
o data scuze. N-ar fi trebuit sa te las sa iti faci sperante ca poate
vom avea o relatie serioasa cand eu de fapt aproape tot timpul ma
gandeam la Paul.